Raceala gravidelor poate cauza autism fatului

Noi studii realizate in Danemarca au evidentiat ca exista o corelatie intre autism si raceala mamei in timpul sarcinii. Desi dovezile inca nu sunt foarte sigure, este al doilea studiu care a ajuns la o concluzie similara.

In perioada 1997 – 2003 a fost implementat in Danemarca un program in cadrul caruia au fost urmariti aproape 97.000 compii. Dintre acestia, 976 au fost diagnosticati cu autism. Oamenii de stiinta au descoperit ca este o sansa mai mare ca acest diagnostic sa fie pronuntat daca in perioada primului trimestu al sarcinii mama a suferit de o raceala sau gripa.

Totusi, chiar si asa, 99% dintre mamele care au avut febra sau au luat antibiotice pe parcursul sarcinii nu au avut copii care sa fie diagnosticati cu autism.

Anul acesta un stidiu similar publicat de Universitatea din California a evidentiat un rezultat similar. Aparent, in anumite cazuri inca neclare, raceala sau gripa pot produce inflamatii cu urmari nefaste pentru dezvoltarea incipienta a creierului fatului. Efecte similare au fost evidentiate si in caz de diabet, sau alte boli care inflamatii ale unor tesuturi.

Din pacate, studiul autismului si a cauzelor care provoaca aceasta boala inca sunt in faza incipienta. Studiile realizate au avut ca scop principal evidentierea unor corelatii care sa stea la baza unor cercetari ulterioare mai amanuntite privind mecanismul care conduce la autism.

Sursa: livescience.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *